Ensitanssinne ansaitsee teidän tarinanne, ei jonkun toisen laulua.

Ne-am cunoscut în anul doi la Medicină, în biblioteca din Brașov: eu învățam pentru anatomie, el mi-a lăsat un bilețel în cartea de osteologie cu «ne vedem la bibliotecă?». De atunci, șapte ani, «ne vedem la bibliotecă» e parola noastră pentru orice întâlnire. M-a cerut în zori pe Tâmpa, deasupra orașului nostru, cu inelul bunicii lui, bunica Maria, care m-a plăcut din prima zi și care ne-a învățat să dansăm vals în bucătărie. Vrem ca la dansul mirilor toată sala să simtă ce simțim noi când orașul se aprinde sub noi.

Ne-am cunoscut la o petrecere unde eu eram DJ-ul și ea singura care a cerut un vals la 2 noaptea. I l-am pus și am dansat doar noi doi pe ringul gol. De atunci gluma noastră e că ea «comandă» melodii și eu le pun fără să comentez. A venit la prima întâlnire cu pantofi de dans în geantă, «ca să fim pregătiți». Am cerut-o de soție pe același ring de dans, cu același vals, și când a zis DA, prietenii noștri au năvălit pe ring și valsul s-a transformat în cea mai nebună petrecere. Exact așa vrem să fie dansul mirilor: începe ca valsul nostru și se rupe în petrecere cu toată lumea pe ring.

Ne-am cunoscut la nunta verișoarei mele, în horă: el m-a prins de mână și nu mi-a mai dat drumul trei ore. Apoi doi ani de navetă Cluj–București, gările au devenit ale noastre. El venea vinerea cu trenul de noapte și mă aștepta mereu cu mici și Cola la 3 dimineața, tradiția noastră absurdă și perfectă. M-a cerut pe peronul din Cluj, cu un banner ținut de toți prietenii: «Ultima navetă?». Vrem o piesă de intrare în sală care să ridice toată lumea în picioare, nunta noastră începe cu artificii, nu cu lacrimi.